Cât de eficient este un cooling pad?

supraincalzireCooling pad-ul pentru laptop a devenit un dispozitiv din ce în ce mai apreciat de către utilizatorii profesionali. Aceștia folosesc, de obicei, laptopuri cu niște configurații peste medie, ceea ce presupune și o încălzire mai rapidă. În cazul unei temperaturi ambientale ridicate, sistemul poate ceda. Pentru a preveni astfel de probleme se folosește un cooling pad pentru a suplimenta puterea de răcire de care dispune laptopul prin ventilatorul sau ventilatoarele integrate.

Ce face mai exact un cooling pad? Evident răcește, dar cât este de eficient? De obicei, va prelua din efortul ventilatorului integrat și îi va reduce acestuia timpii de funcționare. Acest lucru se întâmplă doar la nivel teoretic deoarece cooling pad-ul nu reușește să facă să circule aerul în spațiile strâmte ale laptopului, printre componente. Sistemul se va încălzi, iar ventilatorul integrat va fi nevoit să intre în funcțiune. Procesorul generează foarte multă căldură care trebuie scoasă din carcasa laptopului, iar ventilatorul intern exact cu asta se ocupă.

Cooling pad-ul este eficient pentru răcirea părții inferioare a carcasei, dar nu poate substitui ventilatorul intern deoarece nu are spațiul disponibil pentru a circula aerul în mod natural.

Unii utilizatori sunt de părere că aceste dispozitive sunt mai degrabă pentru ca cei care obișnuiesc să lucreze cu laptopul în poală, să nu simtă disconfort provocat de supraîncălzirea dispozitivului.

Majoritatea laptopurilor sun concepute astfel încât să reziste supraîncălzirii, fără un suport extern. Totuși, dacă lucrezi în plină bătaie a soarelui, pe caniculă, riști nu doar ca toate componentele să ajungă la temperaturi foarte mari, ci chiar să se topească în interiorul carcasei. Bine, în acest caz, oricâte cooling pad-uri ai avea instalate, nu ar face față.

Nu toate laptopurile sunt la fel, iar supraîncălzirea este o problemă care depinde mai degrabă de utilizare decât de concepție. Observă comportamentul laptopului tău în regim de utilizare intensivă la cel mai înalt nivel al capacităților sale, iar dacă începe să „dea rateuri” orientează-te către achiziționarea unui cooling pad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *