Se apropie finalul anului, un moment propice pentru a face o investiție într-un laptop performant la cele mai avantajoase prețuri din an. Totuși, înainte de a lua în considerare prețul, este recomandat să fie luate în considerare aspecte obiective, practice care țin de comportamentul și nevoile de utilizare. Așadar, înainte de a lua o decizie de cumpărare, ia în considerare următoarele criterii.
1. Atenție la nevoi
Este foarte important ca, din perspectiva configurației, laptopul să corespundă nevoilor și comportamentului utilizatorului. Așadar, dacă folosești laptopul pentru task-uri curente, cum ar fi navigarea pe internet, editarea și administrarea de documente online și offline, nu vei avea nevoie de un dispozitiv cu o configurație de top. În acest caz, este recomandat unul din clasa medie. Astfel, vei obține o durată de utilizare extinsă. În același timp, nu te aștepta de la un laptop mediu să ofere performanțe foarte bune în zona de gaming sau de procesare foto-video.
2. Sistem de operare inclus
Dacă achiziționezi un laptop nou, ar fi bine să te orientezi către unul care are sistemul de operare Windows inclus. În cazul în care sistemul de operare nu este inclus în preț, achiziționarea unei licențe va presupune costuri suplimentare. În cazul în care folosești un sistem de operare open source, atunci acest criteriu nu este relevant.
3. Dimensiunile
În cazul în care ai nevoie de mobilitate, este recomandat să te orientezi către un laptop cu o diagonală de 11-13 inch. Această dimensiune permite o deplasare ușoară și posibilitatea facilă și o manevrare ușoară a laptopului în afara biroului. Display-ul este suficient pentru a rezolva task-uri curente. În schimb, dacă nevoia de mobilitate nu este una curentă, iar task-urile care trebuie rezolvate presupun o atenție sporită la detalii, cum ar fi grafică sau gaming, un laptop cu o diagonală de 15-17 inch este alegerea corectă.
4. Ofertele speciale
Nu în ultimul rând, finalul anului este un moment bun pentru o astfel de achiziție deoarece sunt oferte speciale și reduceri în toate magazinele online și cele fizice. Începând cu Black Friday, apar o serie de oferte care pot face achiziția una foarte avantajoasă. Așadar, urmărește ofertele din această perioadă și alege-o pe cea care reușește să se încadreze cel mai bine în raportul propriu nevoi/buget.