Ultrabook vs Laptop clasic: Diferente si Asemanari

Un ultrabook este o noua “specie” de laptop. Este mic, usor, subtire, elegant si destul de puternic, de aceea, chiar si creatorii lui, cei de la Intel, spun ca in curand ar putea deveni mai popular decat laptopul clasic.

Asta ramane de vazut, pentru ca acesti clasici inca mai au cativa asi in maneca. Dar din moment ce ultrabookul devine tot mai popular, cred ca va intrebati pe care sa il alegeti. Asa ca, mai jos voi vorbi despre asemanarile si diferentele dintre cei doi.

 

Laptop si Ultrabook  –  Definitii

Laptopurile, dupa cum stiti, sunt calculatoare personale mobile si sunt de diferite forme. Pot avea ecrane intre 13 inch (33 cm)  si 18 inch (45 cm), pot cantari de la 2 la 6 kg. Pot avea diferite configuratii hardware si diferite calitati.

Cele mai populare laptopuri sunt cele cu ecran de 15,6 inch (39 cm), care sunt destul de puternice incat sa inlocuiasca un desktop pentru treburile de zi cu zi ( browsing, muzica, filme, jocuri, messenger, etc), dar si destul de usoare si portabile.

Un ultrabook este un model mai specific de computer portabil. Ultrabookurile sunt subtiri si usoare, dar si puternice si elegante. Au ecrane intre 11,6 inch (29 cm) si 15,6 inch (39 cm), procesoare de voltaj mic si capabile de a rula ore in sir.

 

Ultrabook vs Laptop  –  Asemanari

Un ultrabook este de fapt un tip de laptop, astfel sunt foarte multe asemanari intre cei doi. Practic toate proprietatile unui ultrabook pot fi gasite pe un laptop normal.

Desi marcile unui ultrabook sunt SSD-urile si procesoarele INTEL de tip ULV, acestea pot fi gasite si pe laptopurile clasice. De fapt, un ultrabook este un alt tip de laptop, care trebuie sa indeplineasca mai multe conditii pentru a fi considerat un ultrabook. Cu alte cuvinte, la prima vedere, un ultrabook este un laptop mai subtire. Despre lucrurile care le diferentiaza vom vorbi mai in detaliu in urmatoarea sectiune.

 

Ultrabook vs Laptop Diferente

La prima vedere, fata de un laptop normal, un ultrabook este mai subtire si mai usor. Sa luam ca exemplu cele cu ecran de 13,3 inch (33 cm). Acolo majoritatea ultrabookurilor cantaresc undeva la 1,3 kg, iar laptopurile normale cantaresc undeva la 2 kg si care sunt mai groase.

Apoi urmeaza calitatea constructiei si esteticele. Pe un ultrabook intalnim materiale de lux precum magneziu, aluminiu sau sticla, materiale rar intalnite pe un laptop normal.

Deschizandu-le, veti observa ca majoritatea ultrabookurilor vin cu taste foarte mici si compacte, datorita siluetei lor. Aici laptopurile normale castiga teren, pentru ca au mai mult spatiu pentru o tastatura mai completa. Ultrabookurile folosesc tastaturi cu backlight (taste luminoase), pe cand la laptopurile normale, acest lucru este rezervat modelelor mai avansate.

Sa trecem la hardware. In timp ce ultrabookurile sunt construite pe platforma INTEL ULV si au placi grafice integrate (cu unele exceptii), exista mult mai multe configuratii pentru laptopurile clasice. Exista de la platforme low-power, pentru un consum redus, la platforme cu procesoare quad-core puternice si placi grafice dedicate, pentru instalatii de gaming.

Din cauza ca ultrabookurile sunt construite pe platforma INTEL ULV, sunt foarte eficiente si bateria tine mult mai mult, in medie, cam peste 5 ore, dar pentru a economisi spatiu, bateriile sunt integrate si nu pot fi schimbate. Laptopurile normale din nou variaza, de la laptopuri ultra portabile capabile sa reziste 10 ore, la laptopuri pentru gaming care abia rezista 1 ora. Iar la acestea se poate inlocui foarte usor bateria cu una noua.

Cand vine vorba despre porturi, ultrabookurile, desi au majoritatea din ele, unele lipsesc sau sunt inlocuite de versiuni in miniatura, pentru ca nu exista destul spatiu pe marginile lor subtiri. Un alt lucru care nu este prezent la ultrabookuri (cu cateva exceptii) este unitatea optica.

Cat despre ecrane, majoritatea ultrabookurilor vin cu ecrane de 13,3 inch, dar exista si cu 11,6 inch, 14 inch si 15,6 inch. La laptopurile normale, mai raspandite sunt modelele cu ecrane de 15,6 inch fata de cele cu ecrane de 13,3 inch sau 17,3 inch.

In final, mai avem un singur aspect important: pretul. In timp ce pretul ultrabookurilor incepe de la 3500-3800 de lei si ajunge pe la 7800-8000 de lei, pretul laptopurilor pot incepe de la 1000 de lei si pot ajunge chiar si la 15000 de lei, depinde la ce le folosesti.

 

Concluzia

In final, un ultrabook este un tip special de laptop. Este proiectat pentru portabilitate si eleganta si este suficient de rapid pentru a face fata cerintelor de zi cu zi. Insa, sunt inca destul de putine si nu prea ai din ce sa alegi.

La laptopurile normale este alta poveste. Exista laptopuri pentru cei limitati de un buget, pentru multimedia sau jocuri, pentru business, etc. Si asta nu e cazul cu ultrabookurile, deocamdata. Acum, a alege un ultrabook inseamna ca vrei ceva portabil, usor, subtire si elegant. Vor insemna mult mai mult peste un an sau doi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *