Job. Business woman in the office

Cum poți îmbunătăți performanța unui PC cu Windows 11?

În cazul în care PC-ul tău nu mai funcționează la viteza cu care te-ai obișnuit, acționează. Nu trebuie să te complaci în această situați, mai ales că odată ce deprinzi operațiunile, îți va fi mult mai ușor să menții sănătatea și funcționarea optimă a PC-ului tău.

Poți urma sfaturile de mai jos, în ordine. Testează și vezi care dintre acțiunile sugerate funcționează cel mai bine.

  1. Ești la zi cu update-urile

În primul rând verifică dacă sistemul de operare are instalată ultima actualizare. Este importat să lucrezi întotdeauna cu ultima versiune deoarece, de cele mai multe ori, aduce îmbunătățiri substanțiale față de cea precedentă. Atunci când verifici dacă există update-uri, PC-ul tău va căuta și ultimele drivere. Astfel, ultima versiune a sistemului de operare și ultimele versiuni ale driverelor sunt primele lucruri la care trebuie să te uiți atunci când performanța scârțâie.

  1. Repornește PC-ul ș deschide doar aplicațiile de care ai nevoie

Unele aplicații și programe sunt consumatoare mari de resurse, așa că, dacă rămân deschise pot afecta performanța generală a PC-ului. De asemenea, o suită mare de aplicații și programe care rulează în background poate deveni o problemă, mai ales atunci când ai nevoie să faci multitasking. Închide toate aplicațiile care sunt deschise și repornește sistemul. După repornire, încearcă să deschizi doar acele aplicații pe care le folosești.

  1. Folosește ReadyBoost dacă sistemul de operare este instalat pe un HDD

ReadyBoost îți permite să folosești un stick USB sau un card de memorie cu viteză mare de transfer pentru a îmbunătăți performanța PC-ului. Pentru a utiliza aplicația ai nevoie de un stick USB sau de un cadd de memorie cu cel puțin 500 MB de spațiu de stocare disponibil. În cazul în care Windows este instalat pe o unitate SSD, ReadyBoost este inutil.

  1. Eliberează spațiu de pe unitatea de stocare dacă ai nevoie

Una dintre cauzele frecvente ale unei funcționări defectuoase a PC-ului este epuizarea spațiului de stocare. Așa că, monitorizează în permanență spațiul disponibil și șterge fișierele neesențiale pentru a evita supraîncărcarea unității de stocare. Dacă nu poți renunța la documente, le poți muta pe o unitate externă sau poți folosi un serviciu de cloud storage.

  1. Dezactivează programele care pornesc la start

În momentul în care pornești PC-ul, odată cu sistemul de operare, pornesc și o serie de programe care vor rula în background. Verifică ce programe se pornesc automat la start și păstrează-le doar pe cele esențiale, cum ar fi antivirusul.

În ultimă instanță, când nimic nu aduce îmbunătățiri, apelează la soluția clasică, respectiv reinstalarea sistemului de operare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *