laptop-gaming

Ce componente trebuie să aibă un laptop de gaming fiabil?

La un moment dat era absurd să vorbim despre un laptop de gaming fără ca utilizatorii experimentați să nu ridice o sprânceană, dar tehnologia a evoluat, iar componentele performante sunt disponibile și în dimensiuni compacte, potrivite pentru portabilele dedicate gamerilor care au nevoie și de puțină mobilitate. Astfel, a apărut o gamă destul de variată de laptopuri dedicate gamingului. Sistemele predefinite dau dovadă de performanțe excepționale în condițiile un jocuri cu nevoi mari de resurse, dar utilizatorii mai exigenți preferă să-și construiască singuri sistemele, așa că o serie de companii specializate oferă și această posibilitate. Așadar, dacă vrei un laptop construit de tine și nu ai mai făcut asta până acum, familiarizează-te cu atributele celor mei importante componente ale sistemului tău.

Placa grafică
Atunci când vorbim despre performanță laptopurilor pentru gaming, nimic nu este mai important decât placa grafică, sau GPU, iar tehnologia pentru portabile a ajuns să egaleze sau chiar să depășească în unele cazuri motoarele grafice folosite pentru desktop. Evoluția s-a întâmplat foarte repede. Astfel, dacă în anul 2010, una dintre cele mai performanțe plăci grafice pentru laptopuri de la Nvidia ajungea la doar 40% din performanțele echivalentului pentru desktop. Diferența s-a micșorat treptat, în 2012, GPU-urile pentru laptop ajungând la 60% din performanțe, iar ultimele generații sunt le 70-80% din performanțele soluțiilor echivalente pentru desktop. Pentru cea mai bună redare grafică, specialiștii recomandă să mergi pe un sistem cu două plăci grafice Nvidia GeForce 980M. De asemenea poți opt pentru echivalentul de laptop a celei mai populare plăci grafice la ora actuală, Nvidia GeForce 970M.

Procesorul
Cele mai populare procesoare la ora actuală sunt cele din generația a șasea Skylake de la Intel. Este recomandat să nu cauți generații anterioare pentru că nu vor oferi o performanță atât de bună și vor consumam mai repede bateria în cazul în care sistemul este folosit departe de o sursă de alimentare.

Denumirile procesoarelor au și o serie de sufixe pe care trebuie să le iei în considerare. Astfel, două dintre cele mai comune sunt „U” (ultra low power) și „HQ” (High-performance graphics Quad-core). Cele cu U vor menaja bateria, dar cele cu HQ vor aduce o experiențe de utilizare și de gaming mai bune. Așadar, cele mai bune variante de procesor sunt Skylake i5HQ sau i7HQ.

Memoria RAM
Dacă vorbim de un laptop de gaming, alegerea se face între 8 GB și 16 GB RAM. 8GB sunt suficienți pentru gaming, dar dacă vrei să-ți supui sistemul la niște task-uri mai complexe în afara jocurilor, poți merge pe variante de 16 GB.

Unitatea de stocare
Au trecut vremurile în care puteai să optezi doar pentru capacitatea unității de stocare. Acum sunt o serie de variante. Cel mai bun raport performanțe/preț ar fi două unități, respectiv un SSD și un HDD. Există și alte variante de unități de stocare, dar la ora actuală aceasta este cea mai populară.

Display-ul
Aici, din perspectiva gamerului, cu cât mai mare, cu atât mai bine. Totuși, laptopurile au limitări atunci când vine vorba de dimensiune, așa că cea mai populară dimensiune rămâne 17,3 inch. Un display mai mare este posibil, dar costurile se majorează semnificativ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *