securitate informatica 2022

Cele mai bune soluții de securitate pentru 2022 (1)

Atunci când vine vorba de securitate informatică, orice utilizator, indiferent de nivel și de scopul utilizării PC-ului trebuie să se protejeze. Neglijența în acest sens poate duce la daune financiare consistente și la pierderi importante de date. Așadar, orice PC ar trebui să aibă instalat cel puțin un antivirus. În cazul în care utilizatorul lucrează cu date sensibile, nivelul de securitate ar trebui sporit direct proporțional.

Software Antivirus

Securitatea cibernetică este o umbrelă destul de largă care include o serie de unelte. Antivirusul este programul de bază pe care orice utilizator, indiferent de gradul de utilizare ar trebui să îl aibă instalat pe PC, tabletă și smartphone. Obiectivul principal al acestui tip de software este să blocheze programele malițioase care pot fi instalate, inclusiv a celor specializate în atacurile de tip ransomware. Funcțiile de bază ale unui antivirus sunt scanarea fișierelor care intră pe dispozitiv pentru semne cunoscute de malware. Programele mai noi și mai performante adresează atât amenințările cunoscute, cât și pe cele necunoscute.

Protecția antivirus ar trebui să permită utilizatorului să automatizeze orarul scanărilor astfel încât să nu trebuiască să facă acest lucru manual și, eventual să omită scanările complete perioade mai lungi de timp.

Pentru un grad ridicat de protecție este recomandată achiziționarea unei licențe pentru un program antivirus. Deși există și versiuni gratuite, acestea sunt recomandate pentru utilizări casnice și propun un grad mai mic de protecție. Așadar, pentru o utilizare în scop business, un antivirus cu licență este obligatoriu pentru protecția sistemului.

Conform TechnologyAdvice.com, cele mai bune programe antivirus disponibile la ora actuală sunt:

  1. McAfee Total Proetection
  2. BitDefender Total Security
  3. Trend Micro Maximul Security

Software pentru prevenția pierderilor de date

Acest tip de software este conceput pentru a detecta și pentru a preveni scurgerile de date astfel încât să mențină integritatea informațiilor care sunt utilizate, stocate sau a celor aflate în tranzit. Programele data loss prevention software (DLP) pot monitoriza punctele de intrare în rețea, punctele de ieșire, bazele de date, rețelele și unitățile fizice de stocare pentru a preveni scurgerile de date intenționate sau accidentale.

Cele mai bune DLP-uri sunt:

  1. Symantec DLP
  2. Forcepoint DLP
  3. VikingCloud

Mai sunt și alte programe destinate securității informatice, dar vom vorbi despre ele într-un articol viitor.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *