mac

Cum poți face mai lină trecerea de la Mac la PC din perspectiva software?

Dacă te-ai hotărât că este momentul să faci o schimbare și să migrezi de la sistemul de operare cu care te-ai obișnuit pe Mac la PC cu sistem de operare Windows, ar trebui să fii pregătit să înlocuiești unele aplicații deoarece acestea nu vor fi disponibile pe noua platformă. Îți sugerăm noi câteva astfel de aplicații care îți vor ușura, cu siguranță, trecerea.

De cele mai multe ori, schimbarea software este mai dificilă decât cea hardware. Cumpărarea unui laptop nou este „floare la ureche” odată ce ai un buget și ai stabilită o configurație, cel puțin în linii mari. În schimb, adaptarea la noile programe de pa Windows, odată ce ai fost obișnuit timp de mai mulți ani cu Mac s-ar putea să fie o provocare interesantă. Odată ce părăsești platforma Mac, Apple nu te va lăsa așa ușor să pleci cu toate facilitățile de care te-ai bucurat, așa că va trebui să renunți la unele aplicații populare pe care le vei înlocui cu unele noi dedicate Windows. Serviciul iMessage și FaceTime sunt primele care vor fi sacrificate în urma acestei migrări. Din fericire, sunt o grămadă de alternative. Skype și Google Hangouts sunt doar două dintre cele mai populare.

De asemenea, aplicațiile de productivitate pot fi o pierdere pentru utilizatorii de Mac, dar există și pe Windows o serie de aplicații care le pot substitui foarte bine. Evernote, Asana și altele pot prelua organizarea task-urilor, listele de cumpărături și alte elemente care îți pot face ziua mai ușoară și mai productivă.

Cloud-ul te poate ajuta enorm

Veste bună este că aproape tot ceea ce aveai salvat în cloud va fi disponibil și pe PC. Poți accesa iCloud-ul din browser și vei avea acolo disponibile atât datele, cât și aplicațiile pe care le foloseai de pe Mac. Dacă renunți doar la Mac, dar mai ai dispozitive Apple pe care vrei să le ai sincronizate, atunci nu ar strica să instalezi aplicația iCloud pentru Windows.

Odată ce ai stabilit partea cu iCloud-ul și acces la toate datele de pe Mac, poți încerca alternativa de cloud de la Windows, OneDrive. Ai o variantă gratuită care îți oferă spațiu de stocare de 5GB, iar dacă vrei mai mult, Microsoft propune câteva abonamente.

Bineînțeles există și varianta Google Drive care te va ajuta să creezi și să stochezi documente, indiferent de sistemul de operare.

Dacă vrei totuși să creezi și să stochezi documente pe laptop, varianta propusă de Microsoft pentru Windows, este pachetul Office. Dacă ai luat un laptop nou cu Windows 10, s-ar putea să ai o variantă de încercare a acestui pachet cu opțiunea de prelungire. Bineînțeles, după ce expiră perioada de încercare, va trebui să plătești pentru a beneficia în continuare de funcțiile aplicațiilor incluse în pachet.

Există și o alternativă gratuită, LibreOffice, care propune un pachet care cuprinde aplicații similare cu cele din pachetul Office. Dacă nu vrei să cheltui pentru o licență Microsoft Office, Libre Office este cea mai bună variantă pe care poți merge.

Pentru e-mail, va trebui să renunți la aplicația instalată pe Mac în favoarea celei disponibile pe Windows 10. Cu siguranță te vei familiariza ușor cu acest client de mail, dar nu este singura alternativă. Poți opta pentru Thunderbird, un client gratuit de la Mozilla, care are tot ansamblul de funcții pe care o astfel de aplicație ar trebui să le aibă.

Acestea sunt elementele de bază pe care ar trebui să le ai în vedere în momentul migrării de la un sistem de operare la altul. Bineînțeles, va trebui să te obișnuiești cu interfața diferită și cu unele comenzi care diferă puțin între Mac și PC, dar trecerea se va face lin mai ales că nu e prima dată când ești în fața unui laptop.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *