w11

Cum poți face Windows 11 mai rapid?

Windows 11 este un sistem de operare cu foarte multe părți bune dar, ca orice sistem Windows, în timp, devine din ce în ce mai leneș. Din fericire, există o serie de moduri în care poți să-i crești viteza de operare fără a compromite interfața sau funcționalitatea.

Foarte important, ar fi recomandat să nu cazi în plasa produselor software care promit că se ocupă de optimizarea vitezei PC-ului tău. De obicei, aceste produse doar încarcă sistemul iar efectele promise întârzie să apară.

Așadar, dacă sistemul tău Windows 11 nu mai ”aleargă” ca în prima zi, încearcă să faci acțiunile descrise mai jos.

  1. Dezinstalează aplicațiile inutile

Dacă ai PC-ul de o vreme, cu siguranță nu ai rezistat tentației de a instala tot felul de programe a căror utilitate ai găsit-o redundantă. Cu toate acestea, nu le-ai eliminat din sistem. Le-ai lăsat să ruleze în background pentru că nu te-au deranjat. Ei bine, chiar dacă nu deranjează, ele consumă din resursele sistemului și îi afectează funcționarea optimă.

  1. Limitează procesele automate de la startup

În momentul în care pornește sistemul, odată cu el pornesc și o serie de programe unele utile, altele mai puțin relevante. Acestea afectează viteza de pornire a sistemului și, implicit experiența utilizatorului. Accesează Task Manager-ul, mergi la tabul ”Startup”. Acolo vei vedea lista programelor care rulează de fiecare dată când pornești sistemul. Este posibil să ai o listă stufoasă. Parcurge programele și dezactivează-le pe cele care nu îți sunt esențiale. Bineînțeles, nu dezactiva anti virusul sau alte programe vitale.

  1. Curăță unitatea de stocare

Un proces important, mai ales dacă sistemul tău funcționează pe un HDD, este curățarea lui de fișierele temporare atât cele generate de sistem cât și cele generate de aplicații. Acestea se adună ocupă spațiu și, implicit, determină o scădere a capacității de citire/scriere a unității de stocare. De asemenea, din când în când este recomandată și o defragmentare a unității de stocare, mai ales în cazul HDD-urilor.

  1. Adăugă memorie RAM

Upgrade-ul memoriei RAM este întotdeauna o idee bună. Atunci când faci acest lucru, asigură-te că ai sloturi disponibile pe placa de bază. În același timp, consultă un specialist pentru a te asigura că achiziționezi o memorie RAM compatibilă cu sistemul tău.

  1. Instalează un SSD

Dacă ai sistemul de operare instalat pe HDD, este momentul să faci pasul către SSD. Vei simți și te vei bucura de beneficii încă de la prima ”cheie”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *