close up of a computer screen

Cum poți să îți protejezi parolele?

Sistemul actual de control al accesului la date, bazată pe nume de utilizator și parolă este oarecum învechit, ceea ce îl face extrem de vulnerabil. Acum, majoritatea site-urilor impun condiții speciale pentru parole, de la un număr obligatoriu de caractere, până la inserarea de caractere speciale pentru ca parole să pună dificultăți hackerilor în momentele în care aceștia decid să lanseze atacuri. Specialiștii în siguranță și securitate informatică spun că aceste parole nu sunt neapărat mai fiabile și nu oferă un grad mai mare de protecție. Complexitatea parolei pune probleme utilizatorului care va folosi aceeași combinație pentru toate conturile pe care le deține în online.

Conform unui studiu realizat în luna noiembrie de către RSA și Institutul Ponemon, 69% dintre consumatori reutilizează parolele pe mai multe site-uri, inclusiv la căsuțele de e-mail, deși au fost în repetate rânduri victimele furtului de date. Cum oamenii nu își pot aminti parolele complicate și cum utilizarea unei parole unice nu este cea mai bună idee din punctul de vedere al siguranței, cum nici păstrarea în portofel a unei liste cu datele de acces pentru toate site-urile și aplicațiile utilizate nu este cea mai inspirată idee, trebuie găsite alte metode pentru a ține minte parole diferite pentru aplicații diferite. Există tehnologii pentru alte metode de autentificare, dar utilizatorul de astăzi pare să nu fie încă pregătit să renunțe la parole. Așadar, dacă ești printre milioanele de utilizatori de internet care s-au săturat să ceară resetarea parolei ori de câte ori vor să acceseze un cont online, urmează cele câteva sfaturi listate mai jos și ai o șansă foarte bună nu doar să nu-ți mai uiți parolele, dar și să te protejezi de de problemele de securitate virtuală care pot apărea.

Parole ușor de „ghicit”
Parolele sunt cheile care ajută la păstrarea în siguranță a datelor tele online, așa că ar trebui să le acorzi o mai mare atenție, indiferent dacă este vorba de parola e-mail-ului sau parola contului de pe un magazin online.

Astăzi, toți utilizatorii de internet au profiluri pe rețelele sociale de unde pot fi aflate informații din care s-ar putea compune parole. Data nașterii, sau numele cățelului nu sunt alegeri foarte inspirate de parole. Pentru a evita această vulnerabilitate a parolei, încearcă să găsești ceva care nu se leagă cu informațiile pe care le ai afișate online. Poți genera parole mai complexe pe care le poți gestiona și păstra, apoi, cu un program special de management a parolelor. Password Safe este un exemplu de soft care te poate ajuta la o gestionare eficientă a parolelor tale.

Accesarea conturilor online de pe PC-uri sau de pe rețele Wi-Fi publice
În vacanțe sau în călătorii de serviciu, accesezi inevitabil, o rețea Wi-Fi publică. Fie că este cea de la aeroport, de la hotel sau de la un restaurant, accesarea acestor rețele face vulnerabile datele personale de pe dispozitivul tău, indiferent că este vorba de laptop, tabletă sau telefon mobil. Un alt act de neglijență este accesarea conturilor online cu date personale de pe un PC public. Acest sistem ar putea să fie virusat sau, din neatenție să activezi opțiunea de salvare a parolei. PC-urile și rețelele publice Wi-Fi sunt o sursă foarte bună pentru colectarea de date personale, mai ales că sunt utilizate, în general pentru accesarea e-mail-ului, a conturilor de pe rețelele sociale sau chiar a conturilor bancare.

Dacă folosești frecvent PC-uri publice ai putea să ai la tine toate aplicațiile de pe calculatorul personal cu parolele lor prin sistemul pus la dispoziție prin PortableApps.com, iar pentru a te asigura că PC-ul public pe care îl folosești nu este infectat, îți poți scana repede cu o unealtă gratuită, ClamWin.

Pentru a te proteja atunci când folosești rețele Wi-Fi publice, asigură-te că ai instalat pe dispozitivul tău portabil un antivirus fiabil.

Majoritatea utilizatorilor neglijează aspectele de securitate online ceea ce crește vulnerabilitatea datelor personale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *