Cumpara online relaxat si in deplina siguranta conform OUG 34/2014

Cumpără relaxat şi în siguranţă! Drepturile şi obligaţiile clienţilor conform OUG 34/2014 privind comerţul online

Anual prin intermediul site-ului LaptopDirect onorăm zeci de mii de comenzi în Romania cu rapiditate, profesionalism şi în cele mai bune condiţii. Facem totul pentru ca dvs. să vă faceţi cumparaturile online relaxaţi şi în deplină siguranţă.

Retur produse client finalizata cu multumiri

Retur produse client.Va multum ca sunteti alaturi de noi!

Credem in calitatea produselor pe care le vindem, de aceea orice produs cumparat poate fi returnat dacă nu sunteţi multumit de el în 15 zile fără alte explicaţii, lucru care se întâmplă desigur rar – întodeauna aceste evenimente sunt tratate cu toată atenţia şi conduc la îmbunătăţirea relaţiei pe care o avem cu clienţii.

Singura condiţie impusă este ca produsul să ajungă înapoi la noi exact în aceeaşi stare în care v-a fost livrat, adică să nu fie lovit, spart, în fine, deteriorat, condiţie necesară şi de altfel rezonabilă.

Aveţi 15 zile pentru a anunţa returul produsului dacă nu sunteţi mulţumit

Returul produselor se supune legislaţiei actualizate prin Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2014 , cu completările şi modificările ulterioare privind drepturile consumatorilor.

Chiar daca aţi achizitionat produsul greşit sau vă răzgandiţi, îl puteţi returna fără nici o explicatie, conform Art. 9-OUG 34/2014; pentru asta trebuie să ne anunţati în scris de intenţia dumneavoastră de a returna produsul în termen de 15 zile, apoi perioada de retragere din contractul comercial expiră. Această titulatură legală înseamnă că aveţi cele 15 zile în care aveţi dreptul să returnaţi produsul, apoi această perioadă expiră şi nu mai aveţi posibilitatea să returnaţi produsul. În legislaţie apare ca o perioadă minimă de 14 zile, noi am crescut această perioadă la 15 zile (la data articolului). Extrasul din legislaţie e mai jos:

  • Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14.

Apoi, vom rambursa sumele pe care le-am primit drept plată din partea consumatorului, nu mai târziu de 14 zile de la data la care ne-aţi informat de decizia dumneavoastră de a returna produsele achizitionate, inclusiv transmiterea dovezii livrării produselor returnate sau în termen de 14 zile de la recepţia coletului cu produsele returnate, conform art 13 aliniatul 4.

Ce trebuie să faceţi pentru a returna produsele (conform art. 14, Obligaţiile consumatorului)

Obligaţiile consumatorului în cazul retragerii sunt de a ne anunţa în scris sau email sau sms de intenţia de a returna produsele în termen de maxim 14 zile de la data la care acestea au fost livrate iniţial.

Pentru a putea îmbunătăţii serviciile noastre către clienţi vă rugăm înteodeauna să specificaţi motivul pentru care returnaţi produsul pentru a ne putea îmbunătăţii serviciile către clienţi. Oricum, nu este necesară sau obligatorie menţionarea unui motiv.

Apoi trebuie să ne trimiteţi produsul înapoi în ambalajul original chiar dacă acest ambalaj este deteriorat. E important să manipulaţi cu grijă produsul în perioada în care este în custodia dumneavoastră şi să îl trimiteţi înapoi în aceaşi stare în care v-a fost livrat iniţial.  Extrasul din legislaţie e mai jos.

  • Art. 14, alin (3) Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.

Costurile legate de returnarea produselor cad în sarcina clientului, conform legislaţiei în extras, mai jos.

  • Art. 14, alin (2) Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu excepţia cazului în care profesionistul acceptă să suporte acele costuri sau în care profesionistul nu a informat consumatorul că aceste costuri trebuie suportate de consumator;

Rambursarea contravalorii produselor, rapid şi sigur

Rambursarea contravalorii produsului se va face in cel mult 14 zile de la data receptionarii returului prin cea mai rapidă şi mai sigură cale de transfer a banilor adică prin transfer bancar. Alegerea acestei medode e doar în interesul clientului astfel încât acesta să poată ajunge cât mai repede în posesia sumelor rambursate. Durata de rambursare e minimă, în funcţie de banca la care clientul are deschis contul, poate să dureze de la cateva ore la maxim 3 zile.

Clientul trebuie sa precizeze in scris contul bancar in care doreste sa primeasca banii, de preferat direct pe o foaie in coletul returnat sau pe e-mail (pe un suport durabil, conform legislaţiei). Nu e posibilă acceptarea transmiterii informaţiilor de retur si datelor bancare telefonic pentru că pot exista erori de transcriere.

În legislaţia actuală nu se menţionează expres metoda de returnare a banilor dar spiritul legii e în interesul clientului în ideea de a fi cât mai accesibil pentru client. Pentru avantajele descrise de mai sus, confort, rapiditate şi siguranţă susţinem ca standard returnarea banilor direct în contul bancar al clientului precum şi plaţile online prin card bancar.

  • Conform Art 13, alin (2) Profesionistul rambursează sumele menţionate la alin. (1) folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

Info  legislaţie în vigoare:  Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2014  abrogă:

a) Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 5 martie 2008;

b) Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare.

Pentru întrebari suplimentare vă rugăm nu ezitaţi să ne contactaţi prin email la contact@laptop-direct.ro. Sperăm că e un articol util pentru dumneavoastră şi vă dorim cumpăraturi fericite online! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *