scapa-de-virusi

3 metode pentru a scăpa rapid de viruși, malware și spyware

Virușii, spyware și malware au principala „calitate” de a-ți încetini PC-ul. La aceasta se adaugă daunele conexe pe care le provoacă fiecare dintre aceste amenințări. Aceste programe nedorite atacă software-ul laptopului sau desktopului, determinând aplicațiile să funcționeze defectuos, pot ataca hardware-ul, producând astfel daune fizice și pierderea datelor stocate local. Poate una dintre cele mai severe daune este compromiterea unor date personale, cum ar fi parolele de la mail sau de la conturile pe care le ai pe diferite platforme online, inclusiv pe cea de la bancă. Cele mai inofensive sunt reclamele. Chiar dacă intervin în utilizarea dispozitivului, nu provoacă daune mai departe de acest disconfort.

Odată ce descoperi că PC-ul tău a fost infectat vrei, după cum e normal să-l readuci la starea de funcționare inițială. Nu te lăsa „momit” de ofertele miraculoase de scanare și dezinfectare care apar pe diferite site-uri. Cele mai multe sunt surse de noi infecții, așa că evită-le și instalează-ți un anti-virus bun, chiar dacă va trebui să plătești licența. Majoritatea utilizatorilor se orientează către versiuni gratuite sau folosesc variantele plătite, descărcate din alte surse, nu de pe site-ul dezvoltatorului sau de la distribuitori autorizație. Ambele variante au vulnerabilități și pot favoriza infecțiile. Primele nu sunt complete, iar dacă mergi pe a doua variantă, nu vei beneficia de actualizări sau de suport tehnic.

Hai să vedem cele trei metode la îndemână pentru a scăpa de viruși!

Metoda 1 – Scanarea
Pe piață există sute de programe de scanare și de înlăturare a virușilor, a malware-ului și a spyware-ului, dar niciunul dintre aceste programe nu are o eficiență de 100%. Fiecare program poate avea rezultate diferite, așa că, odată ce ai rulat una din opțiunile disponibile, nu este garantat că ai reușit să înlături toate elementele infectate.

Dacă ai o infecție multiplă, ar fi bine să scanezi cu mai multe programe. Totuși, s-ar putea ca încercările tale să fie sortite eșecului deoarece virușii de generație nouă vor împiedica rularea oricărui program anti-virus din Windows. Așadar, pentru a-ți scana sistemul va trebui să rulezi Windows-ul în „Safe Mode”.

Metoda 2 – Discurile de salvare
Pe lângă metoda scanării în „Safe Mode”, poți să folosești un pre-boot scanner. Pentru a aplica această metodă, vei avea nevoie de un alt calculator pe care să descarci o imagine ISO a unui anti-virus, imagine pe care să o scrii pe un disc. Vei introduce acest disc în calculatorul infectat, și vei selecta opțiunea de boot de pe disc, astfel încât, la pornire, calculatorul să înceapă să ruleze anti-virusul, înainte să intre în Windows.

Din moment ce sistemul de operare nu funcționează, infecția nu poate să se amestece în procesul de scanare și curățare a calculatorului. Astfel, programul va avea șanse mai bune să identifice și să trateze problema. Windows Defender Offline poate fi o variantă potrivită pentru această operațiune.

Metoda 3 – Reinstalare completă a sistemului
Poate cea mai eficientă metodă este reinstalarea completă a sistemului. Astfel ai garanția că infecția a fost înlăturată, dar ai grijă ca, înainte să formatezi discul pe care este sistemul de operare, să-și faci un backup pentru datele importante.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *