Până la urmă un hard disk este un hard disk, fără nimic special. Încarcă sistemul de operare, stochează aplicațiile și fișierele personale su pentru serviciu. Din acest punct de vedere, atât hard disk-ul SSD cât și cel HDD nu diferă. Funcțiile sunt exact la fel la ambele unități, dar situația se schimbă radical atunci când ne uităm la preț, dar și „sub capotă”.
Primul impact îl are prețul deoarece un hard disk SSD este mult mai scump. Dacă ne ghidăm după costul pentru un GB de spațiu, acesta este și de 10 ori mai mare decât în cazul unui HDD. Bineînțeles, diferențele la nivelul prețului intervin nu doar în ceea ce privește spațiul de stocare, ci și din perspectiva producătorului. HDD-urile sunt soluția tradițională, așa că își vor păstra încă prețul scăzut, cel puțin pe termen scurt și mediu, ceea ce le face încă o alternativă fiabilă în construcția unui sistem. În plus, oferă un spațiu de stocare mult mai extins la un preț mai mult decât rezonabil.
Variantele mai accesibile de hard disk-uri SSD, respectiv cele de 120 GB trec puțin de 400 de lei dar pentru un spațiu de stocare dublu, prețul crește de peste trei ori, ajungând la peste 1400 de lei pentru un SSD de 240 GB.
Spațiul de stocare propus de un SSD este restrâns ceea ce constituie principalul dezavantaj al acestui tip de unitate de stocare. Totuși, ce justifică prețul ridicat? Pentru a ne da seama, trebuie să avem încredere în ceea ce se află „sub capota” unui SSD.
Odată instalat, hard disk-ul SSD va face laptopul să renască pur și simplu. Odată ce ai apăsat butonul „on” sistemul va porni în doar câteva secunde, spre deosebire de soluția HDD, mult mai spațioasă pe care o aveai înainte. Odată ce ai trecut peste șocul pornirii, va trebui să te obișnuiești cu modul în care funcționează laptopul tău. Dacă nu ai mai folosit un laptop dotat cu un SSD, vei resimți o diferență majoră. Indiferent pentru ce folosești laptopul, viteza cu care operează sistemul tă va contribui îmbunătățirea majoră a experienței de utilizare a sistemului
Pe lângă viteză, rezistența este un alt punct forte major. În timp ce hard disk-urile clasice sunt mai sensibile la șocuri, SSD-urile sunt o alternativă pentru oamenii activi, mobili, care folosesc laptopul când sunt în mișcare și îl expun la șocuri. Datele vor fi în siguranță deoarece SSD-urile nu au piese care se mișcă.
Achiziția unui hard disk SSD se justifică din plin dacă vrei să faci sistemului tău un upgrade care chiar să se simtă imediat în performanțe.