Browserul a câștigat teren, reușind să fie un suport foarte accesibil pentru utilizatorii care vor să lucreze de oriunde se pot conecta la internet fără să fie nevoie să aibă după ei laptopurile personale. Deși la început aceste aplicații pe browser au fost privite cu reticență, acum au devenit aproape indispensabile în mediul de lucru contemporan. Tehnologiile web, cum ar fi HTML 5, vin să mute crearea, stocarea și și accesibilitatea documentelor în cloud, astfel încât să nu mai ai probleme de spațiu pe laptopul tău. Hai să vedem care ar fi cele mai utile aplicații online pentru folosirea cărora trebuie doar să-ți deschizi browserul, indiferent care ar fi acesta.
Google Drive
Este alternativa propusă de Google la clasicele pachete Microsoft Office, OpenOffice și altele folosite pentru crearea și editarea de documente text, tabele, prezentări și altele. Odată cu Google Drive, aceste tipuri de documente pot fi creat online, oferind o facilitate de care suitele instalate direct pe laptop nu le puteau oferi, facilitarea muncii colaborative la crearea și editarea unui document. Ce e cel mai frumos la Google Drive este faptul că poate fi folosit de oricine are un cont Google absolut gratuit. Microsoft nu s-a lăsat mai prejos și a construit o versiune a suitei Office în cloud. Opțiunea Microsoft este plătită.
Pixlr Editor
Este o unealtă gratuită pentru editarea imaginilor. Nu este la fel de performantă ca Photoshop-ul, dar poți să îți faci treaba cu ea, bineînțeles, până la un anumit nivel. Este o unealtă foarte bună și pentru a crea imagini de la 0, așa că nu ar strica să o salvezi la bookmarks.
Mint
Este o aplicație care te va ajuta să îți gestionezi mai bine banii. Poate fi sincronizată cu conturile bancare pe care le ai, așa că te va ajuta să monitorizezi mai ușor cheltuielile. De asemenea, aplicația îți poate trimite tot felul de alerte atunci când conturile sunt „pe roșu” sau când apar cheltuieli „suspecte”. Este o aplicație foarte folositoare pentru că utilizând-o, cu siguranță vei reuși să-ți crești conturile de economii.
Trello
Este o aplicație de project management care te va ajuta să-ți organizezi mai ușor orice proiect. Modul de afișare a task-urilor și a proiectelor în lucru este foarte vizual, navigarea este intuitivă, așa că vei reuși să lucrezi mult mai eficient. Partea cea mai interesantă este că utilizarea opțiunilor de bază este gratuită. O taxă intervine dacă se doresc opțiuni premium, cum ar fi integrarea altor aplicații, cum ar fi Evernote, Dropbox, etc.
WeVideo
Este un editor video care poate fi utilizat direct din browser. Varianta gratuită are limitări în ceea ce privește calitatea imaginii, lungimea clipurilor și opțiunile de editare. Este totuși un tool foarte bun, dar dacă intenționezi să îl folosești frecvent, nu ar strica să optezi pentru versiunea premium.