laptop-top

Cele mai bune laptopuri din 2018 – Partea 1

Achiziția unui laptop adaptat modului de utilizare poate fi o provocare importantă datorită multitudinii de opțiuni pe care le poți găsi la fiecare categorie. Așadar, indiferent că ai nevoie de un laptop entry level pentru funcțiile de bază, de unul de gaming, de un chromebook sau un laptop ușor care să îți asigure nevoile de mobilitate și putere, dacă nu ai câteva repere, s-ar putea să te pierzi în multitudinea de modele disponibile, de specificații tehnice și de argumente pro și contra fiecărui model pe care le poți găsi pe forumuri.

Cei de la LaptopMag.com, publicație specializată pe piața laptopurilor face în fiecare an câte un top cu cele mai bune laptopuri la o serie de categorii, cu argumentele pro și contra aferente fiecărui model. Astfel, utilizatorul aflat în căutarea unui laptop nou, poate folosi ghidul ca resursă de documentare pentru a face o achiziție informată.

Pentru 2018, au fost testate laptopuri din 10 categorii stabilite în funcție de utilizările acestor dispozitive. Au fost luate în considerare o serie de criterii de performanță, pe lângă raportul calitate-preț, printre care designul, configurațiile software și hardware, comportament în regimul de utilizare pentru care a fost gândit.

Cel mai bun laptop: Dell XPS 13

Laptopul are a opta generație de procesoare Gen Core de la Intel. Este dotat cu un SSD care îi dă un plus de viteză. Performațele superioare ale dispozitivului sunt împachetate într-o carcasă subțire cu un design ergonomic și modern. Acest lucru a fost posibil și datorită unui nou sistem performant de răcire. Mai mult, oferă o autonomie foarte bună la un nivel susținut de performanță. Bineînțeles are și câteva aspecte negative cum ar fi lipsa unui port USB Tip-A și un webcam care nu se integrează foarte bine în design.

Cel mai bun laptop entry level: Acer Aspire E15

Pentru un laptop de buget, Acer Aspire E15 oferă un display full HD care redă culorile într-un mod deosebit, iar redarea sunetului este un alt atu care recomandă modelul. Are o conectivitate foarte bună dată de porturile pe care le are integrate. De asemenea, are integrată și o unitate DVD. Este ușor, ceea ce îl face și portabil, iar defectele sale sunt dat de webcam-ul care nu oferă o imagine foarte calitativă și de unghiurile destul de înguste de vizualizare a monitorului.

Cel mai bun Chromebook: Asus Chromebook Flip C302CA

Atuurile acestui dispozitiv sunt: viteza, tastatura care reacționează foarte bine și conceptul de design flexibil și ușor. Practic, este un 2 în 1 care poate fi folosit cu ușurință în timpul călătoriilor. Oferă și o autonomie extinsă în condițiile unei utilizări normale. Punctele negative ar fi prețul destul de mare și lipsa porturilor USB Tip-A.

Cel mai bun raport calitate-preț: Asus ZenBook UX330UA

Este un dispozitiv ideal pentru scris, are un ecran care oferă o imagine de calitate. Din punct de vedere audio, laptopul reușește să redea foarte bine fișierele audio. Are și suficiente porturi pentru a-i asigura o bună conectivitate. Procesorul este unul performant. Prețul este unul competitiv, relativ la performanțe. Punctele negative ar fi touchpad-ul care nu oferă cele mai bune reacții și o autonomie redusă față de generația anterioară.

Cel mai bun 2 în 1: Lenovo Yoga 920

O facilitate interesantă este stylus-ul introdus de cei de la Lenovo pentru acest model. Notițele și desenele pot fi făcute mai simplu, oferind senzația de scris sau desenat pe hârtie. Cum îi stă bine unui 2 în 1 are o autonomie extinsă și este ușor ceea ce îl face comod la transport. Cel mai bun argument în favoarea modelului este, totuși, designul elegant accentuat și de cromatica selectă și materialele premium alese pentru carcasă. Tastatura care nu se ridică la nivelul sistemului ar fi un aspect negativ.

Continuăm topul cu următoarele 5 categorii. Fiți cu ochii pe noi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *