dispozitiv-sunet-laptop

Ce faci dacă nu îți funcționează căștile în Windows 10?

Uneori, configurarea unor periferice audio în Windows 10 nu este atât de ușoară cum pare. Sunt o serie de evenimente care pot interveni astfel încât să îngreuneze instalarea, de la drivere care ar putea intra în conflict, până la confundarea de către sistemului de operare a sistemelor de sunet conectate. Așadar, pentru ca instalarea să aibă succes, este nevoie de intrarea în setările audio.

În cazul nefericit în care dispozitivul audio nu funcționează imediat după prima conectare, sau conectarea nu se realizează, ar fi bine să știi câteva moduri prin care poți interveni.

Izolează problema

Înainte de a aborda oricare dintre metodele despre care urmează să vorbim, asigură-te că problema nu este una de natură hardware. Este posibil ca dispozitivul audio să aibă o defecțiune, ceea ce ar face inutil orice efort de a-l conecta la laptop. În același timp, portul laptopului sau bluetooth-ul s-ar putea să aibă o defecțiune, ceea ce înseamnă că nu vei putea realiza conexiunea. Dacă te-ai asigurat că problema nu este hardware, poți trece să încerci abordările software.

Asigură-te că dispozitivul audio este setat ca activ și ca dispozitiv predefinit

Intră în setările de sunet în Windows 10. Poți ajunge la aceste setări simplu, cu un click dreapta pe iconița de sunet din bara. Odată ce ai ajuns în setările pentru sunet, mergi la opțiunea corespunzătoare gestionării dispozitivelor. În cazul în care căștile sau dispozitivul de sunet pe care vrei să-l conectezi/folosești este dezactivat, activează-l. Dacă vrei să-l salvezi ca dispozitiv predefinit, setează conexiunea automată.

Actualizează driverele de sunet

În cazul în care odată ce ai conectat dispozitivul audio, vei auzi acel sunet “ding” specific Windows 10, înseamnă că dispozitivul tău a fost detectat la nivel hardware și are toate șansele să funcționeze perfect. În cazul în care dispozitivul audio nu funcționează chiar și după ce a redat acel “ding”, s-ar putea să fie nevoie de o intervenție de reinstalare/actualizare a driverului de sunet. Mergi in Dievice manager – Sound, video and game controlers. Identifică driverul audio și actualizează-l.

Asigură-te că blouetooth-ul funcționează corect

O mare parte dintre dispozitivele adio se conectează prin bluetooth. De aceea, o cauză frecventă a disfuncțiilor este chiar această conexiune fără fir. În primul rând asigur-te că bluetooth-ul este pornit. În cazul în care conexiunea nu se realizează, încearcă o resetare: oprește și repornește bluetooth-ul laptopului.

Înainte de toate, verifică dacă dispozitivul tău adio este compatibil cu Windows 10. Această informație o poți găsi pe cutie sau în manualul de instrucțiuni.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *