Elementul care face o baterie litiu-ion de 7 ori mai puternică

baterieO nouă descoperire a oamenilor de știință ar putea să revoluționeze autonomia gadget-urilor pe care le utilizăm zilnic și nu numai, descoperirea, ar putea soluționa și problema capacității bateriei de care s-a izbit industria autoturismelor propulsate electric. Oamenii de știință par să fi găsit soluția, la un raport foarte bun performanțe – costuri, ceea ce face tehnologia accesibilă utilizării de masă.

Cercetătorii de la Universitatea din Tokyo au descoperit o modalitate de a dezvolta o baterie obișnuită pe bază de litiu într-una de șapte ori mai puternică. De la costuri reduse, la capacitate mărită și operare în condiții de siguranță mai bune, această baterie are, cel puțin la nivel teoretic, toate atuurile pentru a fi introdusă în producția de serie.

În construcția acestei baterii a intervenit un „ingredient” secret care i-a crescut capacitatea. Este vorba de cobalt, element care a fost folosit în electrodul pozitiv al bateriei. Cobaltul a fost adăugat în structura oxidului de litiu, ceea ce a dus la o reducere a reacției de oxidare, proces în timpul căruia este generată energia electrică.

Cercetătorii care au lucrat la dezvoltarea bateriei spun că aceasta are o densitate a energiei de 2 570 watt-oră/kg.

Echipa de cercetători a demonstrat că bateria dezvoltată nu dezvoltă substanțe dăunătoare în timpul ciclurilor de încărcare-descărcare, ceea ce înseamnă că nu este produs dioxid de carbon în exces în timpul reacțiilor produse în urma utilizării.

Chiar dacă în condiții de laborator bateria și-a demonstrat eficiența, până la implementarea ei la scară largă mai trebuie clarificate o serie de aspecte. Totuși este un semnal pozitiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *