laptop

Sfaturi practice pentru cumpărarea unui laptop de Black Friday

Se apropie frenezia cumpărăturilor de Black Friday, iar gadget-urile, laptopurile și smartphone-urile sunt printre produsele cele mai „vânate”de către cumpărători cu ocazia celui mai mare „festival al cumpărăturilor” înainte de nebunia tradițională și festivă a cumpărăturilor din luna decembrie. Așa că, dacă ești cu ochi-n patru după o ofertă bună pentru un laptop de Black Friday, ar trebui să te documentezi foarte bine înainte, să acționezi cu precauție, iar dacă oferta nu ți se pare încântătoare să nu te arunci să o adaugi în coș.

Pentru un Black Friday de succes trebuie în primul rând să știi când este „fericitul eveniment”. La americani, inventatorii sărbătorii cumpărăturilor din Vinerea Neagră. Această zi este vinerea de după Ziua Recunoștinței (a patra zi de joi din noiembrie) și inaugurează cu surle și trâmbițe deschiderea sezonului de cumpărături din decembrie. Atenție însă, la noi, vinerea cumpărăturilor „fură” puțin startul și începe cu o săptămână înainte, așa că fii pe fază pentru a prinde cea mai bună ofertă.

Tacticile de cumpărături necesare de Balack Friday țin de agilitate și viteză de reacție, dar pentru a face o achiziție utilă, este recomandat să știi foarte bine ceea ce cauți. Este de preferat să te documentezi foarte bine înainte și chiar să alegi câteva modele de laptop care se potrivesc nevoilor și dorințelor tale. În funcție de nevoi te poți orienta fie către o autonomie mai mare, către o putere de procesare, către stocare sau alte caracteristici care servesc nevoilor tale de utilizare. De Black Friday „vânezi”, de obicei, produse mai scumpe, cum ar fi laptopurile de gaming, dar dacă nu ești un gamer înrăit nu merită să investești într-un astfel de dispozitiv. Chiar dacă reducerile de Black Friday pentru un astfel de dispozitiv pot fi considerabile, prețul de achiziție este unul mare, iar dacă nu sunt utilizate resursele, investiția nu merită.

Pentru o utilizare curentă, alege un sistem mediu atât din punctul de vedere al prețului, cât și din perspectiva capabilităților tehnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *