La un moment dat în viața de utilizator de PC-uri se întâmplă inevitabilul, uitarea parolei de administrator. Nu este tocmai un sentiment plăcut să introduci parola, iar pe ecran să își apară mesajul că este incorectă, mai ales dacă ai nevoie urgent de laptop pentru a rezolva niște task-uri care nu mai suportă amânare. Din fericire, există metode prin care poți să recuperezi sau resetzi parola, astfel încât să ai acces la datele tale în cel mai scurt timp.
Chiar dacă unele metode sunt mai complicate, până la urmă vei reuși să îți restabilești accesul la datele de care ai atâta nevoie. Cea mai simplă metodă este să ai un cont Microsoft. Dacă îl posezi, resetarea parolei este „floare la ureche”. Trebuie doar să mergi pe pagina Windows pentru resetarea parolei și să urmezi instrucțiunile. Dacă nu ai un cont Microsoft, ei bine, atunci începe distracția. Ceea ce te așteaptă nu este foarte complicat dacă ești familiarizat cât de cât cu aspectele tehnice din Windows.
Resetarea parolei pentru Windows 7 și 8.1
Aceste versiuni ale sistemului de operare prezintă două versiuni pentru resetarea parolei, dar în acest articol vom vorbi doar despre prima metodă care este și cea mai accesibilă, respectiv cu ajutorul CD-ului sau a DVD-ului de instalare a sistemului de operare.
Așadar, ia CD-ul sau DVD-ul de instalare pentru Windows 7 sau Windows 8.1, pune-l în laptop și resetează dispozitivul. Schimbă opțiunile de boot din Bios astfel încât să să facă boot de pe CD. O dată ce ai făcut asta, va începe să ruleze CD-ul sau DVD-ul, iar în primă instanță vei avea de făcut niște setări de limbă, regiune, tastatură, etc. La următorul pas, Windows 7 îți va afișa opțiune de „Repair your computer” → „System Recovery Options” → „Use Recovery Tools…” → „Command Prompt” în timp ce Windows 8.1 o va avea pe cea de „Troubleshoot” → „Advanced Options ” → „Repair your computer” → „Command Prompt”.
Odată ce s-a deschis fereastra de „Command Prompt” va trebui să scrii două comenzi simple:
copy c:\windows\system32\sethc.exe c:\
copy c:\windows\system32\cmd.exe c:\windows\system32\sethc.exe
În cazul în care primești un mesaj de eroare, atunci alece în loc de c:\ altă partiție a hard drive-ului tău. După ce ai dat aceste comenzi și au funcționat, scoate CD-ul sau DVD-ul de instalare a sistemului și restartează. Când ajungi la ecranul de acces în Windows, apasă tasta Shift de 5 ori. Se va deschide o nouă fereastră Command Prompt în care vei introduce o ultimă comandă: net user “User Name” newpassword. Nu trebuie să folosești ghilimele dacă numele de utilizator este format dintr-un singur cuvânt. Închide fereastra, tastează noua parolă, iar sistemul ar trebui să funcționeze corespunzător.