selfie

Viitorul selfie-urilor sună bine! O poză ar putea determina tipul asigurării de viață și costurile aferente

De la „explozia” lor, sefie-urile au făcut ravagii pe rețelele sociale. Deși au ajuns să fie considerate un produs narcisist al erei digitale, selfie-urile și-ar putea găsi niște utilități neașteptate, cum ar fi aplicarea pentru asigurarea de viață. Așadar aceste poze s-ar putea să devină extrem de folositoare și ar putea simplifica un proces care acum necesită un proces birocratic destul de stufos.

Conform USA Today, câteva companii din domeniul asigurărilor, active pe piața din Statele Unite au început deja să testeze un sistem denumit Chronos, dezvoltat de Lapetus Solutions Inc., sistem conceput pentru a determina speranța de viață în funcție de analiza unui selfie. Cel puțin în Statele Unite, speranța de viață estimată pentru fiecare client este un element variabil esențial care determină aprobarea unei asigurări de viață și costurile presupuse pentru asigurat.

Reprezentanții Lapetus Solutions spun că aplicația lor se bazează pe analiza unor caracteristici ale feței care oferă un set de informații relevante despre persoana analizată. Printre altele, aplicația poate determina vârsta fiziologică a persoanei analizate și să determine dacă procesul de îmbătrânire se petrece mai accelerat. În algoritmul aplicației intervine analiza ridurilor și a altor semnalmente faciale care contribuie la determinarea informațiilor de care companiile de asigurări ar avea nevoie pentru a oferi asigurări personalizate de viață în funcție de datele solicitantului. Astfel, clientul ar putea avea o asigurare de viață în doar 10 minute, aplicând de acasă, fără să fie nevoie să se deplaseze la biroul asiguratorului și la investigații medicale. În Statele Unite, un set de analize medicale este obligatoriu pentru dosarul de asigurare de viață.

Chronos va trebui să primească aprobarea din partea autorităților înainte să înceapă să fie o aplicație utilizată la scară largă. Până atunci, dezvoltatorii vor trebui să rezolve unele probleme care ar putea fi altera rezultatele oferite. Una dintre cele mai mari este faptul că nu recunoaște operațiile estetice, ceea ce ar altera datele referitoare la vârstă și la procesul de îmbătrânire. Dezvoltatorii au reușit să facă aplicația să recunoască machiajul, dar până la determinarea operațiilor estetice este provocarea majoră căreia echipa Chronos trebuie să îi facă față.

Un studiu de piață efectuat de Lapetus Solutions arată că oamenii sunt dispuși ca selfie-urile să le fia analizate de asiguratori dacă acest lucru va contribui la eficientizarea procesului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *