ld

Vaio, Toshiba și Fujitsu fuzionează pentru a rezista pe o piață a PC-urilor în scădere

Vânzările și marjele de profit din piața PC-urilor tradiționale scad continuu, iar cei mai mari producători care dominau odată, se găsesc într-un impas care, pe termen mediu și lung le amenință existența. În aceste condiții, trei dintre cele mai puternice branduri de PC-uri, Vaio, Toshiba și Fujitsu fuzionează, sperând astfel să reziste pe o piață în continuă scădere. Cei trei producători vor fuziona și vor funcționa sub o singură „umbrelă”, devenind astfel unul dintre cei mai mari producători de PC-uri din lume.

Intenția celor trei companii a fost făcută publică de către Hidemi Moue, CEO Japan Industrial Partners, companie care deține brandul Vaio. Moue a confirmat că se poartă discuții între cele trei părți în vederea încheierii unui acord profitabil prin care să-și consolideze poziția pe o piață fragilă. În cazul în care totul decurge fără incidente, acordul va fi făcut public până la finalul lunii martie. Încă nu a fost definit brandul sub care vor fi vândute PC-urile. Se poate opta pentru unul nou sau păstrarea unuia dintre cele trei branduri deja consacrate.

Niciunul dintre cele trei branduri implicate în discuțiile pentru fuziune nu se descurcă foarte bine pe cont propriu. Vaio a fost preluată de la Sony în 2014 pe fondul performanțelor economice în scădere, dar nu a reușit să se afirmă odată ce a intrat în portofoliul Japan Industrial Partners. Pe de altă parte, Toshiba și Fujitsu mai au și alte ramuri în afară de cea de PC-uri, ceea ce le asigură o poziție mai echilibrată din punct de vedere financiar, dar nu fără sacrificii. Toshiba a trecut printr-un proces de restructurare care s-a soldat cu câteva mii de concedieri la finalul anului trecut, dar reprezentanții companiei eu negat vehement ipoteza unei ieșiri complete de pe piața de PC-uri. Fujitsu a trecut la rândul său printr-o perioadă de declin, ceea ce a determinat o penetrare foarte slabă a piețelor din afara Asiei.

Deși toate cele trei companii au sediile centrale în Japonia, niciuna nu ajunge la nivelul NEC Lenovo, care controlează în jur de 29% din exporturile de PC-uri. Totuși, în cazul unei fuziuni, noua companie formată va reuși să depășească NEC Lenovo în condițiile în care Toshiba are 12% din exporturi, iar Fujitsu 17%, iar Vaio nu are publice aceste date, dar adaugă procente prețioase care va face posibilă o concurență serioasă cu NEC Lenovo în Japonia.

Fuziunea va ajuta cele trei companii să reziste pe piață, dar nu vor schimba tendința de scădere a pieței care devine din ce în ce mai pronunțată odată cu evoluția tehnologiilor mobile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *