Author Archives: Alex

Garantie minima doi ani? Legea 449/2003 Conformitatea produselor

In primul rand trebuie sa incepem prin a face precizarea ca legea se refera doar la persoanele fizice, in cazul in care ati cumparat un produs pe firma atunci nu exista nici o limitare la garantia minima a unui produs iar articolul de mai jos nu va mai este dedicat. Textul integral al legii il gasiti aici.

 Art. 2. – În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

   a) consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;

 

Apoi trebuie sa stiti ca unele produse este legal sa aiba o garantie mai mica de doi ani. De exemplu o sticla de laptop,bateriile, sau orice alt produs caruia producatorul ii mentioneaza o durata medie de utilizare mai mica de doi ani. Cine stabileste durata medie de utilizare?

  Art. 162. – Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul prevăzut la art. 16 se reduce la această durată.

h) durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare.

Cititi cu atentie conditiile site-ului de unde cumparati produsul. Este posibil sa fie trecuta o limitare la durata medie de utilizare a unor produse, cu care daca sunteti de acord cand cumparati produsul se considera un acord convenit intre parti.

In plus, lipsa de conformitate depistata la peste 6 luni de la achizitia produsului trebuie demonstrata ca a existat la momentul livrarii produseleor, printr-o expertiza , de catre cumparator.

“Cap.V-Art 18. Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.”

“Cap. II Art 14. (2) Stabilirea neconformităţii şi a gradului de gravitate a acesteia se face conform prevederilor standardelor naţionale SR ISO 3951/1998 şi ale altor acte normative referitoare la neconformităţi.”

Garanţia tehnică (comerciala) este garanţia oferită de producătorul electronicelor si in general copiata de vanzator. Nu exista o perioada minima de garantie tehnica. Dacă ţi se strică sau ai probleme, acesta e criterul pe baza căruia produsele sunt reparate sau inlocuite.

Garanţia de conformitate este garanţia oferită de vânzător, conform legislaţiei în vigoare. Este o perioadă de maxim 2 ani pentru bunurile de folosinta indelungata, produsele cu o perioada de functionare mai mica pot avea evident o garantie mai mica Art. 16-2. Aceasta garantie este cea prin care vânzătorul îţi garantează că produsul vândut este conform (nu functional) cu specificaţiile pe care el s-a angajat că le vinde. Această garanţie este independentă de garanţia tehnică şi nu face obiectul defecţiunilor tehnice.

Pe lung:


1) Garantia tehnica/comerciala facultativa, poate sa fie cat doreste producatorul si poata sa contina orice conditii “ciudate” (mai putin sa o excluda pe cea de conformitate).
Ex:
Garantia este de 1 an daca se foloseste in regim de taxi .


Garantia comerciala o data ce a fost emisa de comerciant si acceptata de client are titlu de contract si nu mai poate fi renegata de comerciant.

Deci este facultativ ce scrie in garantie dar nu este facultativ sa respecte ce scrie in garantie.

Comerciantii incearca sa faca aceasta garantie cat mai atractiva, pentru a-si atrage clientii.


2) Garantia de conformitate obligatorie 2 ani si reglementata (vezi mai jos).
Conformitate= conform cu specificatiile tehnice oferite si nu este egal buna functionare/defect.

Ex:

Produsul Tastatura laptop 102 butoane are de fapt 101 butoane = lipsa conformitate

Produsul Tastatura laptop 102 butoane are 3 butoane care nu functioneaza = defect

Ceea ce cred ca va intereseaza  este: daca puteti sa va folositi de garnatia de doi ani, dupa expirarea garantiei comeriale oferita de vanzator?

Raspunsul ese:

Daca au trecut de mai mult de 6 luni iar garantia comerciala a expirat, trebuie sa va folositi de legea cu neconformitatea, iar neconformitatea trebuie sa o demonstrati pe cheltuiala dvs (vezi Art. 18

Am spicuit si explicat mai jos cateva articole relevante din legea conformitatii, urmand in final tot textul legii.

In plus aveti cateva linkuri cu discutii pe aceasta tema, foarte controversata

http://www.mygarage.ro/intrebari-opinii-sugestii-pc-garage/101650-diferenta-intre-garantie-tehnica-si-garantie-de-conformitate.html

http://www.eccromania.ro/intreaba-expertul/details/faq-vanzare-garantie

Rezumat din : Legea nr. 449/2003

Capitolul II – Conformitatea produselor cu specificatiile cuprinse in contractul de vanzare-cumparare

Art. 5 
(1) Vanzatorul este obligat sa livreze consumatorului produse care sunt in conformitate cu contractul de vanzare-cumparare. 
Interpretare: Ce a zis vanzatorul despre produs, trebuie sa fie adevarat.
Ex: Daca vanzatorul a spus ca tastatura are 102 taste actunci este obligat sa va livreze o tastatura care are 102 taste. Ca tastele functioneaza, sau nu, nu intra in aceasta lege, intra in garantia tehnica.

(2) Se considera ca produsele sunt in conformitate cu contractul de vanzare-cumparare daca: 
a) corespund descrierii facute de vanzator si au aceleasi calitati ca si produsele pe care vanzatorul le-a prezentat consumatorului ca mostra sau model; 
b) corespund oricarui scop specific solicitat de catre consumator, scop facut cunoscut vanzatorului si acceptat de acesta la incheierea contractului de vanzare-cumparare; 
c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate in mod normal produsele de acelasi tip; 
d) fiind de acelasi tip, prezinta parametri de calitate si performante normale, la care consumatorul se poate astepta in mod rezonabil, date fiind natura produsului si declaratiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, facute de vanzator, de producator sau de reprezentantul acestuia, in special prin publicitate sau prin inscriere pe eticheta produsului. 

Capitolul V – Termene

Art. 16 
Raspunderea vanzatorului, conform prevederilor art. 9-14, este angajata daca lipsa de conformitate apare intr-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului. 
Interpretare: Daca am zis ca tastatura este neagra si are 102 butoane ea trebuie sa fie neagra si cu 102 butoane 2 ani.

Art. 16-2 :Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul prevăzut la art. 16 se reduce la această durată. Traducere: Daca o baterie are o durata medie de utilizare de 6 luni termenul de doi ani se modifica la 6 luni.

Art. 17 
Consumatorul trebuie sa informeze vanzatorul despre lipsa de conformitate in termen de doua luni de la data la care a constatat-o. 
Interpretare:  Daca ati constatat ca produsul nu este conform dar nu ati semnalat in doua luni lipsa de conformitate nu va mai puteti folosi de aceasta lege.

Art. 18 
Pana la proba contrara, lipsa de conformitate aparuta in termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezuma ca a existat la momentul livrarii acestuia, cu exceptia cazurilor in care prezumtia este incompatibila cu natura produsului sau a lipsei de conformitate. 
Interpretare: Pana in 6 luni conformitatea nu trebuie demonstrata de client. dupa 6 luni pana la 24 de luni trebuie demonstrata de client.
Ex: Am cumparat un bec care trebuie inscriptionat cu 100w . Dupa 7 luni l-am montat si mi-am dat seama ca lumineaza foarte slab. Revine in sarcina mea sa il duc la un laborator care sa ateste ca banuiala mea (ca nu are 100w)  este fondata.

Aveti mai jos un link despre legea integrala:

http://www.anpc.gov.ro/anpcftp/legislatie/Lege%20nr.%20449(r1)%20din%202003.html

Atentie aceasta este o interpretare a noastra asupra legii, nu putem spune cu siguranta ca este 100% corecta. Daca aveti comentarii sau sugestii nu ezitati sa le lasati aici. Multumim!

Legea nr. 449/2003, privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora

 

Legea nr. 449/2003, republicata 2008, privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora

    __________
    @Text actualizat la data de 27.12.2008 avându-se în vedere republicarea din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 347 din 06 mai 2008. Actul include modificările din următoarele acte:
   – O.U.G. nr. 174/2008 publicată în MOF nr. 795 din 27/11/2008.

 

   CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

 

   Art. 1. – Prezenta lege reglementează aspecte privind vânzarea produselor, inclusiv a celor executate la comandă, şi garanţiile asociate acestora, în vederea asigurării protecţiei consumatorului.
   Art. 2. – În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
   a) consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;
   b) produs – bun material mobil a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă. Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi bunurile vândute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită sau pe baza unui alt act emis de autorităţile judecătoreşti, apa şi gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă şi energia electrică;
   c) vânzător – persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul;
   d) producător:
   1. operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;
   2. operatorul economic care fabrică materia primă;
   3. operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;
   4. operatorul economic care recondiţionează produsul;
   5. operatorul economic sau distribuitorul care modifică, prin activitatea sa, caracteristicile produsului;
   6. reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu îşi are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;
   7. operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerilor;
   8. distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
   9. distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată, în termen de 30 de zile de la cererea acesteia, asupra identităţii importatorului;
   e) garanţie – orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă;
   f) reparare – în caz de lipsă de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare;@
   g) viciu ascuns – deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare;@
   h) durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare.@
    __________
    @Litera f) a fost modificată prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 174/2008.
   – Literele g) şi h) au fost introduse prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 3. – Nu sunt supuse prevederilor prezentei legi produsele folosite care sunt vândute prin procedura licitaţiei publice, la care consumatorul are posibilitatea să participe personal.
   Art. 4. – Intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi şi produsele care vor fi achiziţionate pe baza unui contract de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate.

 

   CAPITOLUL II
Conformitatea produselor cu specificaţiile cuprinse în contractul
de vânzare-cumpărare

 

   Art. 5. – (1) Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare.
   (2) Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:
   a) corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;
   b) corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;
   c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;
   d) fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.
   Art. 6. – Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator.
   Art. 7. – Vânzătorul nu este răspunzător de declaraţiile publice prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. d), în oricare dintre următoarele situaţii, dacă probează că:
   a) nu a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţiile în cauză;
   b) declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare;
   c) decizia de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză.
   Art. 8. – (1) Orice lipsă a conformităţii rezultată dintr-o instalare incorectă a produselor va fi considerată echivalentă cu o lipsă a conformităţii produselor, dacă instalarea face parte din contractul de vânzare a produselor şi produsele au fost instalate de vânzător sau pe răspunderea sa.
   (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care produsul destinat a fi instalat de consumator este instalat de acesta şi instalarea incorectă este datorată unei deficienţe în instrucţiunile de instalare.

 

   CAPITOLUL III
Drepturile consumatorului

 

   Art. 9. – Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele.
   Art. 10. – În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, conform art. 11, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acest produs, în condiţiile art. 13 şi 14.@
    __________
    @Articolul a fost modificat prin art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 11. – (1) În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată.@
   (2) O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată, dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie, luându-se în considerare:
   a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate;
   b) importanţa lipsei de conformitate;
   c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator.
   (3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.@
   (4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.@
   (5) În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.@
    __________
    @Alineatele (1), (3) şi (4) au fost modificate prin art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 174/2008.
   – Alineatul (5) a fost introdus prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 12. – Noţiunea fără plată, prevăzută la art. 10 şi 11, se referă la toate costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate şi ambalare.@
    __________
    @Articolul a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 13. – Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:
   a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
   b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;
   c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art. 11 alin. (4), fără inconveniente semnificative pentru consumator.
   Art. 14. – Consumatorul nu este îndreptăţit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa conformităţii este minoră.

 

   CAPITOLUL IV
Acţiunea în regres

 

   Art. 15. – Dacă vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru lipsa de conformitate rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui operator economic din acelaşi lanţ contractual, vânzătorul are dreptul de a se îndrepta împotriva celui responsabil de lipsa de conformitate, în condiţiile legii.

 

   CAPITOLUL V
Termene

 

   Art. 16. – Răspunderea vânzătorului, conform prevederilor art. 9-14, este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului.
   Art. 161. – După expirarea termenului prevăzut la art. 16, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare, în condiţiile legii.@
    __________
    @Articolul a fost introdus prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 162. – Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul prevăzut la art. 16 se reduce la această durată.@
    __________
    @Articolul a fost introdus prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 17. – Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o.
   Art. 18. – Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.

 

   CAPITOLUL VI
Garanţii

 

   Art. 19. – Garanţia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă.
   Art. 20. – (1) Garanţia trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită.
   (2) Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei – întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.@
   (3) Garanţia trebuie redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles.
    __________
    @Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 21. – (1) La cererea consumatorului garanţia va fi oferită în scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia.
   (2) În cazul în care garanţia nu respectă prevederile alin. (1) şi ale art. 20, valabilitatea acesteia nu este afectată, consumatorul având dreptul de a solicita vânzătorului îndeplinirea condiţiilor incluse în declaraţiile referitoare la garanţie.
   Art. 22. – (1) Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sunt nule de drept.
   (2) În cazul produselor folosite, consumatorul şi vânzătorul pot conveni reducerea termenului prevăzut la art. 16, dar nu la mai puţin de un an de la data livrării produsului.

 

   CAPITOLUL VII
Sancţiuni

 

   Art. 23. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:
   a) nerespectarea prevederilor art. 20 şi 21, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei*);
   b) nerespectarea prevederilor art. 9, 11 şi 19, cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.@
   (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
    ___________
   *) Cuantumul amenzilor este exprimat în monedă nouă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
   – Litera b) de la alin. (1) a fost modificată prin art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 24. – Contravenţiilor prevăzute la art. 23 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

 

   CAPITOLUL VIII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

   Art. 25. – (1) Drepturile consumatorilor prevăzute de prezenta lege sunt exercitate fără a aduce atingere altor drepturi pe care consumatorul le poate invoca conform celorlalte prevederi legale care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală.
   (2) În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta lege are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă.
   Art. 26. – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va propune Guvernului spre aprobare, prin hotărâre, norme metodologice de aplicare a prezentei legi, pe grupe de produse.@
    __________
    @Articolul a fost modificat prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 174/2008.

 

   Art. 27. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
   (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:
   a) art. 14 alin. 1 şi art. 20 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 23 martie 1994, cu modificările şi completările ulterioare*);
   b) Hotărârea Guvernului nr. 394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici – persoane fizice sau juridice – în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 27 ianuarie 1997, cu modificările ulterioare;
   c) Hotărârea Guvernului nr. 665/1995 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea contravalorii produselor care reprezintă deficienţe de calitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 6 septembrie 1995, cu modificările ulterioare.
    Prezenta lege transpune prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 171 din 7 iulie 1999.
    ___________
   *) Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007 şi, ulterior, modificată şi completată prin Legea nr. 363/2007.

Problema “Pluged in not charging”

Daca aveti problema  “Pluged in not charging”, incercati pasii de mai jos. Este posibil sa fie o problema de driver. In genral am intalnit problema pe sistemele windows vista sau 7.

  1. Inchide laptopul
  2. Deconecteaza incarcatorul
  3. Scoate bateria
  4. Conecteaza incarcatorul
  5. Porneste laptopul
  6. Intra in “Control panel” si apoi in “Device manager” Vista_control_panel
  7. Sub categoria “Batteries”, fa click dreapta pe toate “Microsoft ACPI Compliant Control Method Battery” si selecteaza Uninstall (in mod normal este doar una, este posibil sa fie mai multe).
  8. Opreste laptopul
  9. Deconecteaza incarcatorul
  10. Introdu bateria
  11. Conecteaza incarcatorul
  12. Porneste laptopul

Cum pot masura consumul laptopului

Cel mai simplu este folosind un watt-metru, dar in general aparatul nu se afla in colectia electronistului amator.

Watt-metru in priza iar laptop-ul conectat la el

Watt-metru in priza iar laptop-ul conectat la el

Ce are totusi electronistul amator este un aparat de masura multimetru, digital. Acesta trebuie inserat in circuitul de incarcare al laptopului. Cel mai simplu este sa il inseram intre incarcator si laptop.

Inserierea ampermetrului

Inserierea ampermetrului

In locul becurilor este laptopul iar in locul generatorului din stanaga este incarcatorul laptopul. Probabil va trebui sa taiati un fir de la incarcator pentru a putea insera apmermetrul. Scoateti bateria cand faceti masuratoarea. Daca bateria este in laptop consumul va fi mai mare pentru ca si bateria consuma curent ca sa se incarce. Acum sa trecem la calcule. Sa zicem ca incarcatorul are 20v iar curentul masurat este de 1A. atunci laptopul consuma 20VA care este egal cu 20W (watt)  pentru ca este curent continuu. Bateria sa zicem este de 10V x 4000mAh rezulta 40.000mWh deci 40Wh. Daca consumul laptopului este de 20W si bateria poate furniza 40W timp de o ora atunci acest laptop va functiona 2 ore. Daca functioneaza doar o ora atunci bateria nu mai are cpacitatea inscriptionata pe ea , mai are doar 20Wh. Simplu nu?  Problematic este doar ca trebuie sa taiem un fir de la incarcator pentru a putea inseria multimetrul dar se poate folosi un generator de curent continuu (ce si cel din poza).

Capacitate baterie 6 celule sau 9 celule

Capacitatea bateriei

Capacitatea bateriei este data de cantitatea de energie pe care aceasta o poate stoca.

Ea este direct responsabila de timpul de functionare al laptopului.

Ca si echivalenta, ea se poate compara cu rezervorul masinii. Cu cat aceasta este mai mare, cu atat autonomia laptopului este mai mare.

Capacitatea bateriei laptopului depinde de numarul de celule

Capacitatea bateriei este direct proportionala cu numarul de celule, deci o baterie cu 8 celule va avea o capacitate dubla fata de o baterie cu 4 celule, prin urmare o autonomie dubla.

Echivalenta auto: O masina cu un rezervor de 30 de litri are o autonomie de 300 de km. Aceeasi masina cu un rezervor de 60 de litri va avea o autonomie de 600 de km.

De ce nu se fac toate bateriile cu multe celule? Pentru ca celulele sunt grele si voluminoase si totodata, mai scumpe.

Puteti vedea aici cum arata fizic diferenta dintre bateriile cu 6/9/12 celule.

in final trebuie retinut ca..

Autonomia laptopului nu inseamna doar capacitatea bateriei

Autonomia laptopului adica durata de utilizare bazat doar pe o singura incarcare, depinde insa de mai multi factori care tin doar de laptop printre care dimensiunile ecranului laptopului si modul de utilizare, consumul depinde de componentele interne; autonomia mai poate sa depinda si de cum ai formatat bateria la prima utilizare sau cat e de noua bateria laptopului.