Facebook vine să uimească din nou cu un proiect de conectare la internet a zonelor mai puțin accesibile. După ce planul inițial era construirea unei rețele de drone capabile să comunice între ele cu ajutorul laserului, acum planurile companiei merg mai departe, sateliții fiind în cărți pentru dezvoltarea unei rețele de internet.
Informația reiese dintr-un document obținut de publicația Wired de al Comisia Federeală pentru Comunicații din Statele Unite, document prin care, o companie parteneră Facebook, PointView Tech LLC a cerut aprobarea pentru a lansa în orbita terestră joasă un satelit prin care să transmită semnal internet.
Jurnaliștii de le Wierd au urmărit acest fir și i-au întrebat pe reprezentanții Facebook despre acest document și despre legăturile cu PointView Tech LLC. Facebook a recunoscut că PointView Tech LLC este o subsidiară. În același timp, cea mai mare companie din domeniul social media spune că obiectivul satelitului este același cu cel al proiectului cu drone, respectiv distribuirea de internet în zonele mai greu accesibile. Diferența este că, dronele au fost înlocuite cu sateliți, iar echipa lucrează la dezvoltarea unui sistem software care va ajuta la ghidarea acestor sateliți.
Software-ul va fi folosit pentru a controla satelitul pentru a cărui lansare a fost ceruta aprobare, denumit Athena.
Există deja o serie de sateliți folosiți pentru comunicații aflați pe orbita Pământului. Acești sateliți nu pot fi folosiți pentru a oferi acces la internet deoarece sunt prea departe. De exemplu, SpaceX urmează să lanseze sateliți care vor orbita Pământul la peste 1.100 km, în timp ce satelitul PoinView Tech LLC va fi la 160 km.
Discret, un purtător de cuvânt al Facebook spune că la ora actuală nu există mai multe informații despre proiect, dar că sateliții vor juca un rol important în infrastructura broadband din viitorul apropiat, reușind să conecteze zonele în care accesul la internet pare imposibil acum.
Comisia Federală pentru Comunicații nu a aprobat încă cererea de lansare a satelitului, dar urmează să o facă în următoarea perioadă.