wifi

Măsuri de protecție obligatorii atunci când te conectezi la rețele Wi-Fi publice

Hotelurile, cafenelele restaurantele și chiar locuințele individuale nu au cele mai sigure rețele Wi-Fi. De aceea, în momentul utilizării, ar trebui luate un set de măsuri, astfel încât utilizarea conexiunii să nu presupună riscuri de securitate informatică.

În principiu, specialiștii spun că aceste rețele publice ar trebui evitate, iar în timpul călătoriilor este recomandat să te bazezi doar pe rețeaua telefonului mobil. Bineînțeles, acest lucru nu este întotdeauna posibil din motive diverse, de la calitatea semnalului la restricțiile de consum de date impuse de operator. O altă variată pentru conectarea în siguranță a laptopului la internet prin intermediul unei rețele publice este utilizarea unui serviciu VPN.

Bineînțeles, ambele variante vin cu avantaje și dezavantaje pe care el vom detalia în cele ce urmează.

VPN-ul: varianta sigură

O rețea virtuală privată oferă o conexiune criptată către un server, conexiune care gestionează tot volumul de date care circulă înspre și dinspre laptop. Astfel, accesul la aceste date de către terți este blocat, chiar dacă ești conectat la o rețea Wi-Fi publică. VPN-urile pot fi folosite pe desktop, laptop, tabletă sau smartphone în momentul unei conexiuni la o rețea Wi-Fi.

Serviciile fiabile de VPN presupun și o taxă. Astfel, utilizatorul va plăti un abonament care diferă de la provider la provider.

Un dezavantaj important pe care îl presupune conexiunea prin VPN este viteza redusă. Datorită faptului că datele sunt trecute prin încă un server, reduce simțitor din viteză. Așadar, utilizatorii care au nevoie de internet de mare viteză atunci când sunt în deplasări, vor resimți acest disconfort în experiența de utilizare.

Hotspot de pe smartphone

O variantă comodă este setarea unei conexiuni de pe telefonul mobil. Toate smartphone-urile au opțiunea de a asigura conexiunea Wi-Fi către dispozitive terțe. Cu cât telefonul este mai performant, cu atât calitatea conexiunii va fi mai bună, în condițiile în care și calitatea semnalului oferit de operator este una superioară.

Dezavantajele acestei opțiuni este lipsa de fiabilitate pe termen lung. Bateria telefonului se consumă foarte repede și poate interveni un cost suplimentar consistent, mai ales în roaming. Așadar, dacă ai nevoie de o mobilitate extinsă, poate ar trebui să te gândești la un hotspot mobil dedicat. Astfel, nu vei consuma bateria telefonului. În același timp, un abonament de date care să-ți asigure o limită suficientă pentru a-ți face treaba, este o variantă pe care ai putea să o iei în considerare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *