little-girl-uses-smartphone-lying-pillow-home

Studiu: timpul petrecut de copii în fața ecranelor a crescut semnificativ în timpul pandemiei de COVID-19

Un studiu Common Sense Media a identificat o creștere semnificativă a numărului de ore petrecute de copii în fața ecranelor. În același timp, studiul relevă și categoriile mai expuse. De exemplu, băieții care fac parte din minorități și din familii cu venituri mici ajung să petreacă până la 10 ore pe zi pe telefon sau laptop.

Common Sense Media are ca obiectiv recenzarea conținutului destinat copiilor astfel încât să-i ajute pe adulți să aleagă conținutul relevant pe care copiii să îl consume online, inclusiv jocuri și materiale video. În acest fel, organizația poate identifica tendințe în ceea privește consumul conținutului de către copiii din diferite segmente demografice. Datorită accesului la astfel de date, organizația a realizat un studiu pe 1.309 copii între 8 și 12 ani și între 13 și 18 ani. Studiul a durat o săptămână și a urmărit schimbările în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor.

Rezultatele nu au fost surprinzătoare. Creșterea medie a timpului petrecut în fața ecranelor a fost de 20% de la începutul pandemiei. Băieții petrec mai mult timp decât fetele în fața ecranelor, iar copiii care provin din familii cu venituri reduse sunt cei care stau cel mai mult pe dispozitivele electronice.

Astfel, în timp ce fetele petrec, în medie 4h55min în fața ecranelor, băieții ajung la 6h11min. În ceea ce privește adolescenții, aceștia au timpi și mai mari: fetele 8h2min, iar băieții 9h16min. Cifrele înregistrează o creștere semnificativă față de 2015m când copiii petreceau, în media 4h36min în fața ecranelor, iar adolescenții 6h40min.

În ceea ce privește conținutul consumat, materialele video sunt pe primul loc, urmate de jocuri, browsing, social media. Doar 3% din timp este folosit pentru e-learning.

În topul preferințelor conduce platforma YouTube la care nu ar putea renunța sub nici o formă 32% dintre subiecții studiului.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *