memorie-laptop

Upgrade memorie RAM – cum vezi dacă laptopul tău are un slot disponibil fără să folosești șurubelnița?

Ai nevoie de un upgrade al memoriei RAM? Mai devreme sau mai târziu intervine această nevoie, așa că ar trebui să ai toate informațiile înainte să începi să cauți cele mai bune oferte de memorii. Un detaliu important sunt sloturile de memorie disponibile pe care le are laptopul tău. Poți afla foarte ușor folosind o șurubelniță, dar există modalități mult mai „elegante”.

În primul rând, ar trebui să știi că, în general, laptopurile entry-level sunt mai flexibile atunci când vine vorba de un upgrade, în timp ce laptopurile high-end sunt mai restrictive cu acest tip de intervenții.

Dacă vrei să știi mai multe detalii despre memoria RAM a laptopului tău, există o serie de aplicații care, după o analiză a sistemului, îți vor oferi toate informațiile de care ai nevoie pentru a te putea îndrepta către un upgrade inteligent. Una dintre aceste aplicații de scanare a memoriei vine de la Crucial. Rulând-o vei afla câte sloturi pentru memorie există pe placa de bază a laptopului tău, câte sunt ocupate și câte sunt disponibile. Un detaliu foarte important pe care îl furnizează aplicația este tipul de memorie RAM suportată de laptopul tău. În cazul în care cumperi memorie fără să ai toate detaliile riști să achiziționezi o componentă incompatibilă.

De obicei, laptopurile accesibile au două sloturi pentru memorie pe placa de bază, dintre care unul este liber. Astfel se asigură posibilitatea unui upgrade ușor.

Varianta analizei memoriei cu o aplicație specializată în acest sens este recomandată, în defavoarea metodei fizice, cu șurubelnița. Unele laptopuri au un acces mai restrictiv către componente și, odată ajuns în fața sloturilor de memorie, s-ar putea să nu poți determina cu precizie ce tip de memorie se potrivește dispozitivului tău.

Memoria RAM este un element de performanță important, așa că un upgrade este recomandat oricând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *